LACRIMI PENTRU ANIMALE
In ziua de vineri am simţit toată durerea Universului în sufletul meu. A început cu un mail de la Ed. For You în care eram rugaţi să semnăm o petiţie pentru salvarea unui animal şi în care se făcea trimitere la nişte imagini extrem de dureroase despre înfometarea şi însetarea unui animal, până la moartea lui. Prin asta s-a vrut o operă de artă...nu mă simt în stare să scriu mai mult despre asta....cine doreşte poate să contribuie la salvarea unui animal, semnând petiţia aici
De parcă nu era suficientă durere în sufletul meu, pe seară primesc pe mess un link cu trimitere la tragedia unei studente accidentate în timp ce trecea coloana lui Tăriceanu, iar poliţia nu făcea nimic pentru ea...
...Si tot în acel blog dau peste o altă tragedie, mai covârşitoare prin imaginile video de groază, în care apăreau animale jupuite de vii, pentru blană, în China...câtă suferinţă!
Iubesc oamenii, animalele şi toată creaţia şi în ciuda cunoştinţelor mele legate de spiritualitate, astfel de tragedii mă îndurerează profund. Sper ca aceste lucruri să se schimbe, dar pentru asta schimbarea trebuie să înceapă din interiorul fiecăruia..."fii tu schimbarea pe care doreşti să o vezi în lume"- Gandhi






-ro.png)



